Aer uscat: Efecte adverse asupra corpului uman
Resimtim din plin efectele unui aer prea uscat, mai ales in timpul iernii. Umiditatea scazuta cauzeaza uscarea mucoasei nazale si favorizeaza aparitia sangerarilor nazale, declanseaza alergii sau iritatii la nivelul pielii, mancarimi, si, in plus, usuca pielea. Uscarea mucoasei nazale este mai periculoasa decat pare.
Cand membranele nu mai sunt acoperite cu mucus, este mult mai usor sa contractam viroze respiratorii sau gripa. Mai mult, unele virusuri pot deveni mai rezistente intr-un mediu prea uscat si cresc sansele aparitiei infectiilor sau a bolilor. Virusul gripal, de exemplu, supravietuieste si se raspandeste mai rapid cand umiditatea este prea scazuta.
De asemenea, aerul uscat cauzeaza disconfort pe timpul iernii, deoarece ne sensibilizeaza la diferentele mari de temperatura, astfel ca vom percepe vremea de afara ca fiind mult mai rece.
Ce boli poate provoca aerul uscat?
Studiile arata ca aerul uscat pune potentiale riscuri asupra sanatatii noastre. Cele mai comune sunt afectiunile respiratorii, precum astmul, bronsita, sinuzita, sangerarile nazale, reactiile alergice, dar si deshidratarea organismului, intrucat fluidele sunt eliminate si prin transpiratie.
Daca iti simti ochii uscati sau iritati, este posibil ca aceste probleme sa fie cauzate tot de umiditatea scazuta, iar daca te trezesti adeseori cu gatul uscat si cu o senzatie permanenta de sete, cu siguranta trebuie sa cresti nivelul umiditatii din incaperi.
Problemele pot aparea insa si la nivelul pielii: iritatii, eczeme, mancarimi, senzatia de piele care tine si aparitia unor micro crapaturi la nivelul coatelor, al genunchilor sau al talpilor.
Aerul uscat declanseaza si agraveaza disconfortul congestiei nazale
Congestia nazala apare atunci cand tesuturile nazale si vasele de sange se dilata si se umfla din cauza excesului de fluid. Acumularea acestuia provoaca infundarea nasului si dificultati in respiratie.
Congestia nazala este strans legata de temperatura si umiditatea aerului pe care il inhalam, arata un studiu. Cand temperatura si umiditatea sunt scazute, nasul se raceste pe masura ce incearca sa incalzeasca aerul inhalat. Racirea este detectata de terminatiile nervoase din nas, care stimuleaza producerea de mucus la nivelul sinusurilor. In plus, afectiunea este agravata si de uscarea mucoasei si iritarea ei.
Simptomele congestiei nazale includ modificari de culoare ale scurgerilor nazale, dureri de cap, din cauza presiunii asupra sinusurilor, tuse care se agraveaza pe timpul noptii, dar poate aparea si febra, mai ales cand congestiile sunt insotite si de o gripa sau de o viroza.
Sursa: AlecoAir.ro